Au fost patru la început, dar una a căzut de pe mătură şi momentan fluieră a pagubă din cazanul în care fierbe mocnit. A fost cât pe-aci să-i mai pice-n coafura savantă o tovarăşă de perpeleală, dar cele 3 rămase şi-au strâns ghearele mai bine şi de data asta cârdăşia a funcţionat perfect.
Cele 4 sunt Laura Codruţa Kovesi, Monica Iacob Ridzi, Elena Udrea şi Roberta Anastase. Ridzi, după cum se ştie, dă mărunţel din buziţele subţiri, cu ficatul sub presiunea ofticii că a picat de fraieră. Cât pe ce să pice şi Nuţi ot Pleşcoi, dar celelalte două, au prins-o fiecare zdravăn de câte-un crac, au răscrăcănat-o puţin şi hocup-pocus abracadabra PUF: verginitatea penală a dodoloaţei ministrese fu reperată. Nici nu a durut-o şi acum e din nou bună să-l însoţească pe întâiul stătător al ţării acolo unde-l cheamă nobila misiune.
Povestea mai pe înţelesul copiilor se află pe evz.ro.
Later edit: s-a pus batista pe ţambal şi în legătură cu raportul Curţii de Conturi despre cum s-au cheltuit banii la Ministerul Turismului în 2009. Pe 29 ianuarie 2010, Nicolae Văcăroiu anunţa că raportul a fost terminat şi urmează să fie trimis în cel mai scurt timp la Camera Deputaţilor (sursa.) De atunci nu s-a mai auzit nimic despre acest subiect.


