Andrei este un motan grozav. În viitorul apropiat se va muta în curtea noastră. Acum doarme bine-mersi pe un scaun de pe balconul domiciliului nostru temporar. L-am deranjat puţin cu salutul “matinal” şi a început să se pisicească şi să cerşească o scărmăneală pe care a căpătat-o scurt de tot.
Tipul seamănă foarte bine cu O’Malley din “Pisicile aristocrate” nu numai ca imagine ci şi în comportament (îmi pare rău că nu am o poză, dar după ce rezolv şi problema aparatului foto promit că voi posta una). Sociabil, vorbăreţ, vânător şi al dracului de inteligent. Şi nu ştiu cum, îmi vine să-i compar comportamentul cu al unui câine. Ştiam că pisicile sunt distante şi şmechere. Ei bine, Andrei este extrem de prietenos, volubil şi cu chef de joacă.
Pe nas are mai multe urme lăsate de gherele competiţiei din Buftea, iar urechile sunt şi ele puţin zdrenţuite.
În fiecare zi, dimineaţa pe la 7 juma şi după-amiza pe la 7 vine şi miaună la uşa bucătăriei după porţia de papa. Şi după ce rade tot începe să mă cheme cu un mieunat scurt, ceva de genul “Hai să mai schimbăm o vorbă!” şi până nu-l bag în seamă nu se lasă. În timpul conversaţiei se întoarce cu roţile în sus şi începe să dea din labe: “Scarpină-mă puţin!” Şi uite aşa dialogul se transformă în monolog. De fapt într-un tors de satisfacţie.
Pe terasă are scaunul lui preferat. De câte ori scaunul este ocupat de un om, Andrei nu are nici o problemă să sară în poala respectivului şi să-şi facă şi el un pic de loc în spatele lui. “E loc pentru toţi” pare-se.
Cu oamenii se pare că nu are nici o problemă. Întrebarea care rămâne este cum se înţelege cu câinii, pentru vecinii mei au amândoi câini şi nu arice fel de câini: ciobăneşti germani. Şi nu doar 2 ci vreo 4. Cred că va fi un pic de tămbălău, dar sper să se înţeleagă până la urmă. Vorba lui Andrei, e loc pentru toţi.
Later edit: i l-am prezentat pe Andrei şi lui Brăduţ, doar-doar o ieşi ceva cu pisica lui nebotezată încă.
