traficul mă-sii!

Pantofari cu cortul prin Padiş – I
Şi cum spuneam, am început urcuşul spre Padiş. Noroc că pentru drum aveam maşină numai bună, un 4×4, pentru că drumul este groaznic.
De sus veneau grupuri grupuri de maşini cu numere de Ungaria.
Din când în când, mai apărea, când pe stânga, când pe dreapta, când în Boga, câte-o pensiune. Rând pe rând, am trecut pe lângă toate opţiunile posibile de cazare.
-Mai avem mult cumnate? (eu curios).
-Nii mă. (am înţeles că mai era de mers).
Şi dă-i şi urcă. Panta era deja mai mare după ce am trecut de Boga şi deja aveam de înfruntat şi serpentinele.
Casele deja se răriseră şi oricum, niciuna nu avea anunţ cu “Zimmer frei”. Noroc că un furnizor de-al nostru ne-a sunat pe la ieşirea din Boga şi ne-a îndrumat către un neam de-al lui care ar fi avut nişte căsuţe de camping chiar în Padiş.
Aşa că, având inima împăcată cu cazarea, am mărit viteza de ascensiune.
Şi ajungem la ocolul silvic. Colea, o răscruce de drumuri: dreapta către Glăvoi, stânga către platoul Padiş. Stânga urcă bine, dreapta nu prea.
Noi o apucăm la stânga. Şi continuăm să urcăm. Pe la jumătatea urcuşului, între două serpentine, ne întâlnim cu restul grupului expediţionar, care cobora.
-Ni mă, daaaa unde mereţi? se miră cumnatul.
-Noooo, în sus e Paaadişul şi noi vrem să punem corturile în Glăvoi, zise Decebal (organizatorul aventurii).
-Daaa ai zis că merem în Paaaadiş.
-Aaaaşaaa-i mă, în Padiş, daaaa’ în Glăvoi.
-Daaaa’ biiiiine mă, daaaa’ noi am rezervat căsuţe în Padiş.
-Daaaa’ noi merem în Glăvoi?!
-Păăăăi bine măăăă, şi cum facem cu mâncarea şi beutura? (care era la noi).
-Păăăăi veniţi şi voi în Glăvoi după ce vă cazaţi.
-Daaaa’ biiine mă căpiatule şi la noapte cum ne întoarcem noi din Glăvoi în Padiş? Merem beţi în patru labe? No fută-te zmeiii! (Şi eu în gândul meu: “Şi balaurii!”)
După ce-au mai cântat ceva vreme pe două voci, noi am pornit spre Padiş, iar Decebal şi trupa lui spre Glăvoi.
Buuun! Ajungem după o vreme şi pe platou. O minunăţie! Am rămas mut. Cum de n-am ajuns eu aici până acum? În fine, mai pe lângă o păşune, mai pe lângă o pădurice, mai pe lângă o poieniţă ajungem şi la căsuţe.
Care căsuţe erau 2 grupuri. Pe stânga erau cele noi şi mai ochioase. Pe dreapta, ălea mai vechi şi mai răpciugoase.
Şi cum ne-a fost nouă norocul, administratorii ne rezervaseră una răpciugoasă. Da’ răpciugoasă bine. Totul era de pe vremea împuşcatului cu îmbunătăţirile aduse de capriciile vremii. Am organizat repede un referendum (că tot a revenit în actualitate) şi cu unanimitate am decis să merem şi noi, unde în altă parte?, tot în Glăvoi.
Şi dă-i la vale, ajungem iar la ocolul silvic, facem stânga şi în scurt timp apare un banner mare întins peste drum: “Glăvoi fără gunoi!” Din când în când ne mai întâlneam cu grupuri de huni (care au schimbat caii pe biciclete) şi cu câte un voinic ce căra lemne uscate.
Şi ajungem şi la Glăvoi. O ditai poiana plină de corturi. Era deja spre 7 seara, se făcea de ora mesei, aşa că peste Glăvoi plutea un nor de fum: tot poporul era în jurul focurilor de tabără şi a grătarelor.
Undeva mai pe la marginea poienii găsim grupul Decebal, care lucra deja de zor la întinsul corturilor.
-No, acum ce facem? Cum ne organizăm?
-Păi hai să punem cortul.
Fetele, de pe bancheta din spate, într-un glas:
-Noi dormim în maşină.
-Bine, mai vedem.
Ne mai opintim noi un pic şi până la urmă ne apucăm de întinsul cortului, pe burta goală, cu aromele de grătare asaltându-ne din toate părţile. Pe un loc puţin în pantă, că altele nu mai erau. Noi băieţii, zoriţi să montăm adăpostul, n-am băgat de seamă că temperatura începuse să scadă binişor sub 20 C, dar termometrele noastre ambulante au şi început să comenteze:
-Da’, noi cu ce ne echipăm peste noapte?
-Păi nu aţi luat nimic?
-Ba da. Pijamalele.
-Bineeee. Las’ că ne încălzim în saci.
-Da’ la grătar cu ce ne echipăm? Că n-am luat nimic mai gros.
-Cu palincă şi cu bere, am răspuns eu şi cumnatul (tot într-un glas).
Şi dă-i cu cortul mai departe.
Între timp, una din fetele din grupul Decebal le întreabă p-ale noastre termometre ambulante:
-Aţi fost la copac?
-???????????????
-La copac!!!
-Ce copac? întreb eu.
-La copacul la care mere tot creştinu’ când îl ajunge chemarea naturii!
-Aha! Ăăăăllaaaa! Şi unde-i copacul ăsta?
-Nii colea! Colea ăsta era undeva în sus, cam la 100 de metri în pădure.
După ce ne-am lămurit ce şi cum cu copacul, fetele au luat-o la pas către el. După o vreme se întorc.
-Da’ noi unde ne spălăm?
-Uite colea apa. Apa era un firicel de apă, cam la 30 m mai la vale de corturile noastre. Sprâncene ridicate a contrariere, buze subţiate, bătut din picioruşe, nori de furtună.
În scurt timp a fost şi cortul gata, acum hai să băgăm salteaua şi sacii.
-Mă pulăăă (cumnatul către Decebal) unde sunt salteaua şi sacii?
-Păi nu-s la tine în portbagaj?
-Care mă? Ălea pe care mi-ai spus să nu le mai iau că nu mai are loc mâncarea şi beutura?
-Da mă, ălea! Cuuuum, chiar nu le-ai luat?
-Păi nu tu te-ai uitat mă în ochii mei şi ai spus că pe-astea nu le mai luăm? Şi noi pe ce dormim acum?
-Uite ia polistirenele astea (nişte salteluţe subţiri-subţiri-subţiri!!!!)!
-Păi p-astea să ţi le vâri tu în cur, mă pulă! Fută-te zmeii! (Şi eu în gând: “Şi balaurii cu neamurile lor dragonii!”
Drept care, fără consultare, toţi (adică doar noi şi cu neamurile noastre) într-un gând: asta e, ne întoarcem în Oradea.
Aşa că ne-am liniştit, ne-am aşezat în cur şi am începu să-i organizăm şi noi pe ei. Corturile lor erau buză-n buză, aşa că unul trebuia demontat şi mutat. Saltele trebuiau umflate, hai Decebale, bagă plămânii!
-Bă, da’ voi nu mai mâncaţi în seara asta?
-Da da, răspunde Decebal?
-Şi la ce gătiţi carnea şi slănina?
Toţi fiind ocupaţi cu corturile, nimeni nu s-a gândit să facă focul, iar ceasurile o luaseră toate către 8 seara.
-Hai mă să le facem focul, am zis eu către cumnăţel. Aşa că le-am făcut focul şi apoi ne-am strâns cortul. L-am aruncat la loc în portbagaj, am descărcat mâncarea şi beutura şi apoi am tulit-o înapoi către Oradea. Cu gura până la urechi: mâncarea şi beutura era pentru toţi, nu aveau nici-o şansă să o dovedească pe toată şi nici loc să o încarce în Honda lor la întoarcere. Na Decebale că ţi-am dres-o şi noi până la urmă!

Tweet This Post