traficul mă-sii!

Planul pentru concediul ăsta era simplu: stăm lângă piscina hotelului şi nu ne mişcăm decât pentru papa, lichide cu diverse grade de alcoolizare şi somnică. Dar socoteala din capitală nu s-a potrivit deloc cu planurile neamurilor călătoare de la Oradea. Căci în Oradea, mai precis în Băile Felix, ne-am propus să ne punem neuronii în ordine.
Nici n-am ajuns bine la hotel după un drum extrem de obositor (600 de km nu-s de colea pe autostrăzile lipsă de care ne bucurăm în România), că tentativa asta de cumnat al meu (orădean de felul lui) a şi început să bată apropouri despre o excursie în Padiş. Omul a zis doar, nu a dat cu barda, dar nesimţiţii de noi, ca nişte bucureşteni get-beget i-am tăiat-o scurt. Şi i-am prezentat cu un minim de cuvinte planul nostru pentru o vacanţă perfectă (a se vedea mai sus).
Bineînţeles că ne-am pus pe băute din prima seară, aşa de bun venit, bine v-am găsit şi bine c-am ajuns întregi. Acum nu vă închipuiţi că a fost beţie cruntă. Nuuuuuu! Ceva uşor de primăvară, câteva palinci şi 2-3 berici, să ne pregătim pentru serile ce vor urma. Şi de fiecare dată când turna palinca în pahare, cumnatu’ mai strecura şi câte-o şoaptă: Padişşşşşşşşşşşş!
A doua zi, la micul dejun am aflat iute că dacă şi numai dacă am merge, ar urma să dormim în cort. Şi-a tulit-o iute la job să n-audă reacţia noastră.
Acuma mie îmi surâdea ideea, că o săptămână legat lângă piscină nu e chiar uşor de îndurat. Dar gâtul familiei nici să n-audă să piardă ore preţioase de plajă.
Ce mai tura-vura, după încă două seri de băute, aluzii, miorlăieli şi un arsenal întreg de metode ardeleneşti ale seducţiei, am cedat. Ok, mergem dar noi nu dormim în cort!
No bine mă, dormiţi unde vreţi voi!
Aşa că vineri dimineaţa m-am pus pe telefoane să rezerv nişte camere la Padiş. Staţi aşa nu mai aruncaţi! Oi fi tăiat eu ţara asta în lung şi-n lat, dar la Padiş n-am ajuns niciodată. În mintea mea, îmi închipuiam că este ceva ca la Arieşeni sau Moeciu. Şi plecând de la această premiză am acţionat ca atare. Am sunat la prima pensiune, nema locuri, totul ocupat. Acelaşi răspuns şi la următoarele 3. Pe internet, altele nu mai erau, aşa că am plecat la noroc decis să batem din poartă-n poartă până găsim loc de cazare.
Cu noi, ramurile reunite ale familiei (cea capitalistă şi orădenii) urmau să mai mergă şi alţi prieteni, orădeni şi ei, aceştia din urmă fiind de fapt organizatorii excursiei. În total 4 cupluri plus copilul prietenilor, o fetiţă de 2 ani.
Cu chiu şi vai ne-am urnit pe la orele prânzului şi am purces la drum. La Beiuş ne-am oprit să ne aprovizionăm cu slănină (pentru celebra slană arsă pe foc de tabără cu pâine de casă şi ceapă). Nu mai insist pe băşcălia făcută de prietenul din Beiuş (cel care ne-a aprovizionat cu slana) când a auzit unde mergem şi ne-a văzut cum eram echipaţi. Oricum, binevoitor, s-a oferit să ne trimită un butoi cu apă, numa’ să-l sunăm.
I-am mulţumit pentru slănină şi ne-am văzut de drum, indiferenţi la hohotele lui. Pe drum am mai dat câteva telefoane şi am reuşit să rezervăm o căsuţă cu 4 paturi în campingul din Padiş, aşa că deja visam la cheful de pe lângă focul de tabără şi drumeţiile din ziua următoare.
Şi-am început urcuşul spre Padiş. Noroc că pentru drum aveam maşină numai bună, un 4×4, pentru că drumul este groaznic.
De sus veneau grupuri grupuri de maşini cu numere de Ungaria.

Va urma…
Pantofari cu cortul în Padiş – II
Later edit: iată şi cum a găsit arhi un alt colţ de ţară.

Tweet This Post